Acum că toamna a sosit și iarna se apropie, este timpul să vă echipați excavatorul cu accesoriile de care aveți nevoie pentru acele proiecte neplăcute ce țin de șanțuri, drenaj, construcții și întreținere.
Toate atașamentele vor fi utile în sine, dar această listă reprezintă TOP 5 ATASAMENTE despre care credem că vă vor face viața mai ușoară. Puteți face lucrările fără ele, dar a avea instrumentele potrivite pentru fiecare lucrare va face orice activitate mai simplă, mai rapidă și mai sigură.
Top 5 accesorii pentru excavator:
1. Cupă de excavare (echipată cu dinți)
2. Dinte scarificator
3. Cupă grilată tip greblă
4. Cupă înclinată
5. Cuplă rapidă
1. Cupă de excavare (echipată cu dinți)
Primul atașament este cupa standard pentru săpat - echipată cu dinți.
S-ar putea să vă gândiți „De ce este această cupă specifică toamnei/iernii?”, răspunsul este că nu este, dar este esențial pentru oricare dintre proiectele dumneavoastră de drenaj sau întreținere.
Cupă de excavare standard este cunoscută sub denumirea de cupă de uz general, deoarece poate fi folosită pentru majoritatea sarcinilor. Este potrivită pentru săparea șanțurilor și mutarea materialelor în vrac, dar este, de asemenea, foarte utilă în lunile umede pentru a elibera șanțurile blocate, pentru a săpa șanțuri noi de drenaj sau pentru alte proiecte de întreținere, esențiale pe marginea drumurilor, terenurilor agricole și chiar în grădini.
Cupa de săpat cu dinți ajută la pătrunderea și spargerea pământului. Ceea ce este util în mod special în acele luni mai reci în care solul este puțin mai dur din cauza înghețului sau a temperaturilor mai reci. Dinții proeminenti folosesc forța mașinii pentru a străpunge acel material mai dur. Dar uneori, pământul este chiar prea dur pentru cupa de săpat iar asta ne conduce la al 2-lea atașament.
2. Dinte scarificator
Ce faceți pentru a săpa sau a sparge pământul dacă cupa dumneavoastră de excavat nu poate trece prin el? Un Dinte scarificator este răspunsul!
Acest atașament este proiectat ținând cont de forța maximă de penetrare. Vârful mic, unic înseamnă că toată puterea mașinii este pusă în acest vârf, mai degrabă decât să fie răspândită pe o suprafață mai largă, cum ar fi cupa de săpat. Prin urmare, această putere străpunge cu ușurință suprafețele mai dure, cum ar fi pământul înghețat, în timpul anotimpurilor mai reci.
Acest atașament nu numai că este perfect pentru săpat prin terenuri înghețate sau compacte, dar este extrem de util pentru îndepărtarea obiectelor blocate în pământ sau în șanțuri precum rădăcinile copacilor sau țevile vechi.
3. Cupă grilată tip greblă
Cupă grilată tip greblă este atașamentul 2 în 1, conceput pentru curățarea și sortarea materialelor din pământ. Este un hibrid între o greblă de curățare a terenului și o cupă grilată, și este de asemenea, un atașament excelent de curățare a solului.
Acest atașament are dinți în stil greblă și o carcasă în formă de cupă de nivelare pentru o acoperire maximă a solului. Aceste caracteristici creează instrumentul perfect pentru defrișarea terenului – oferindu-vă opțiunea de a grebla, cerne și curăța materiale, cum ar fi: pietre, frunze ori rădăcini dintr-o singură mișcare.
Designul cupei grilate tip greblă îl face perfect pentru curățarea șanțurilor care sunt înfundate cu frunze și alte resturi. Dinții la distanță redusă vă permit să scoateți materialul în timp ce lăsați să treacă orice lichid sau alte materiale mici, cum ar fi pietrele de drenaj. Pe lângă orice lucrări de drenaj, aceste atașamente sunt grozave pentru îndepărtarea tufișurilor sau mărăcinilor nedorite, separând orice materiale amestecate, cum ar fi cărămizi sau pietre mari, de frunzele căzute și multe altele.
Dacă lucrați în climate mult mai reci, cupa tip greblă de teren ar putea fi de preferat pentru răsturnarea solului, deoarece dinții sunt mult mai groși și mai puternici, deci va fi mai puțin probabil să se deterioreze atunci când este târâtă prin suprafețele înghețate.
4. Cupă înclinată
După ce ați curățat orice suprafețe sau șanțuri, poate fi necesar să nivelați sau să curățați materialele care au rămas în urmă. Această activitate este cel mai probabil să se desfașoare pe un șanț de drenaj, un dig sau marginea unui mal, și poate fi foarte dificil de terminat de pe o platformă plană iar aici poate fi utilă cupa pentru șanț înclinat.
Cupa înclinată este soluția pentru gradarea oricărei suprafețe în unghi. Aceste cupe sunt asemănătoare cupelor de nivelare de șanț standard, dar sunt fixate pe agățători care se pot roti/înclina. Acest lucru vă va ajuta să nivelați malurile de dig prăbușite sau să profilați orice margini noi de șanț.
5. Cuplă rapidă
Cupla rapidă nu este neapărat un atașament, dar cu siguranță va fi cel mai bun prieten al dumneavoastră dacă schimbați în mod regulat diverse atașamente ori cupe.
O cuplă rapidă scade timpul necesar pentru a schimba atașamentele - nu mai trebuie să loviți repetat siguranțele, pur și simplu, utilizați o pârghie pentru a deschide încuietoarea iar siguranța cupei se va elibera. Timpul necesar schimbării atașamentelor scade de la 10 minute la 20 de secunde.
Acest atașament este exact ceea ce aveți nevoie dacă încercați să vă faceți treaba cât mai rapid. Pe lângă scăderea timpului necesar schimbării atașamentelor, este, de asemenea, considerabil mai sigur și se reduce și uzura cupelor și atașamentelor. Acest lucru va maximiza durata de viață generală a echipamentului dumneavoastră și va reduce cantitatea de muncă grea necesară.